Polițiștii Serviciilor de Investigare a Infracționalității de Mediu și a Criminalității Economico-Financiare au desfășurat ieri o acțiune de verificare a cinci societăți comerciale din Constanța și Medgidia. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, la punctul de lucru al unei societăți s-a constatat că din încasări a fost extrasă suma de 1.400 de lei, fără a se întocmi documente justificative. Operatorul economic a fost sancționat contravențional cu suma de 30.000 de lei. Totodată, au fost identificate la vânzare mai multe cantități de pește pentru care nu existau documente de proveniență. În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.