Aproximativ 380 de polițiști au acționat în ultimele două zile pentru menținerea ordinii și liniștii publice, desfășurarea unui trafic rutier în siguranță și combaterea traficului și consumului de droguri. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, au fost desfășurate, în sistem integrat cu jandarmii, peste 70 de acțiuni în localitățile din județ, fiind legitimate peste 500 de persoane și verificate aproximativ 300 de vehicule. Peste 120 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și 20 cu cel drugtest. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 312 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 250.000 de lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 19 permise de conducere și au fost constatate 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.