Procurorii DIICOT Constanța au dispus miercuri, în trei cauze penale, reținerea a 9 inculpați cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic și introducere în țară de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație. Potrivit reprezentanților DIICOT, doi inculpați au ridicat un colet cu peste 1 kilogram de canabis introdus din Spania, fiind prinși în flagrant imediat după ce l-au preluat de la firma de transport. Totodată, ceilalți inculpați au procurat, deținut și comercializat direct către consumatorii din județ mai multe cantități de droguri de risc și mare risc și substanțe psihoactive. În urma perchezițiilor domiciliare au fost identificate și ridicate mai multe astfel de substanțe, precum și alte mijloace de probă. În cauză, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus ieri arestarea preventivă a celor 9 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.