Polițiștii din Techirghiol au reținut ieri, pentru 24 de ore, un bărbat de 26 de ani. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție și amenințare. Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar astăzi va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.