Misiunea de cercetare desfășurată de Forțele Navale Române în raionul maritim Costinești-Tuzla-23 August-Mangalia s-a încheiat în cursul zilei trecute. Potrivit reprezentanților MApN, nu a fost confirmată prezența vreunui obiect plutitor care ar putea pune în pericol siguranța navigației în zona de responsabilitate a României din Marea Neagră. Reamintim, Dragorul maritim 30, o echipă de scafandri de luptă din cadrul Forțelor Navale și un elicopter PUMA Naval au executat ieri o misiune de cercetare a spațiului maritim din zonă pentru localizarea unei posibile mine marine.