În această dimineață se desfășoară o misiune de căutare și intervenție în Marea Neagră asupra unei posibile mine marine, în apropiere de Costinești. Potrivit reprezentanților MApN, Dragorul maritim 30, o echipă de scafandri de luptă din cadrul Forțelor Navale Române și un elicopter PUMA Naval execută o misiune de cercetare a spațiului maritim în zona Costinești - Tuzla - 23 August - Mangalia pentru localizarea unui obiect plutitor, fiind vorba despre o posibilă mină marină. Reamintim, 95 de mine au fost distruse în Marea Neagră în ultimii doi ani, aceasta fiind cea de-a șasea intervenție a Forțelor Navale Române pentru distrugerea unei astfel de mine.