Un bărbat, de 47 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia Nord, fiind sub influența băuturilor alcoolice a fost depistat ieri de poliţiştii din Năvodari care desfăşurau o acţiune pentru combaterea traficului şi consumului de droguri. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest şi rezultatul a fost de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost dus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.