Polițiștii Serviciului de Siguranță Rutieră au desfășurat ieri o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație prin depistarea și sancționarea pietonilor care traversează prin loc nepermis. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, acțiunea s-a derulat pe principalele artere de circulație din județ. Au fost aplicate 252 de sancțiuni contravenționale, peste 100 de pietoni fiind sancționați pentru nerespectarea regulilor de circulație, iar valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 166.000 de lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 6 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare. De asemenea, în ultimele 24 de ore în județ s-au produs numai trei accidente rutiere, soldate cu trei persoane rănite ușor.