Trei dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de exploatare a cerșetoriei și folosirea unui minor în scop de cerșetorie au întocmit poliţiştii din cadrul staţiunii Costineşti. Potrivit reprezentanţilor IPJ, în primul caz, oamenii legii au identificat patru minori cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani care apelau la mila publicului, apoi au constatat că în zonă se afla și mama unuia dintre aceștia, ceilalți 3 fiind nepoții ei. În al doilea caz, au fost depistaţi doi bărbați, de 30, respectiv 42 de ani, cu dizabilități fizice, care cereau ajutor material. Aceştia erau acompaniaţi de mătuşa lor. De asemenea, azi-noapte, alţi doi minori au fost văzuţi cerşind, iar în apropiere a fost găsită şi mama lor, care ţinea în braţe un alt minor. Toate persoanele au fost legitimate și conduse la sediul Poliției pentru cercetări. De asemenea, s-a contactat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în vederea efectuării verificărilor specifice în astfel de cazuri.