Direcția Sanitar Veterinară Constanța a efectuat 2566 de controale anul trecut din cele 1896 planificate inițial pe obiective având ca tematică sănătatea animală, biosecuritatea, controlul bolilor sau bunăstare și protecție animală. Directorul DSVSA Constanța, George Gabriel Nica, a declarat că în urma controalelor au fost constatate deficiențe la 482 de exploatații nonprofesionale și 42 comerciale, cu privire la achiziționarea animalelor fără documente sanitar veterinare conform legislației în vigoare. Totodată, au avut loc și controale privind modul de gestionare al câinilor fără stăpân, fiind aplicate 2 sancțiuni contravenționale pentru oferirea spre adopție a unor câini fără a fi sterilizați.