Militarii ISU au fost solicitați să intervină în urmă cu scurt timp în județul nostru. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, un accident rutier, cu un autoturism răsturnat, a avut loc pe DN22C. La fața locului a intervenit Detașamentul Medgidia cu o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj SMURD B2 și o ambulanță SAJ. În urma accidentului a rezultat o victima neîncarcerată, conștientă și cooperantă, transportată la UPU Constanța. Totodată, s-au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.