Un accient rutier în care au fost implicate 3 autovehicule a avut loc în această dimineaţă la Gura Dobrogei. La faţa locului au ajuns un echiaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa şi un echipaj SMURD. Cadrele medicale au găsit 2 victime. Este vorba despre 2 bărbaţi, de 26, respectiv 29 de ani. Unul dintre ei a suferit un traumatism toracic şi unul craniofacial şi a fost rănit la picior, iar cel de-al doilea pacient a fost diagnosticat cu traumatism toracic, Ambele victime erau conştiente, au fost preluate de ambulanţă şi transportate la spital.