Poliţiştii au tras focuri de armă pentru a opri în trafic 2 bărbați, de 29 de ani. Aceştia au fost ulterior reţinuţi pentru conducerea unui vehicul fără permis. Cei 2 au condus pe rând un autoturism, unul fără a deține permis, iar celălalt având permisul suspendat. Polițiștii din Lumina au efectuat semnal regulamentar de oprire însă aceştia şi-au continuat deplasarea. Pentru interceptarea vehiculului, unul dintre polițiști a executat un foc de avertisment în plan vertical și, ulterior, în direcția vehiculului. Suspecţii au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.