Pompierii militari constănțeni au intervenit în ultimele 24 de ore pentru localizarea și lichidarea a 10 incendii, dintre care 5 au izbucnit din cauza problemelor generate de coșuri de fum. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, în urma acestora, 4 victime au fost asistate medical la fața locului, una singură fiind transportată la spital având arsuri. Din fericire, nu s-au înregistrat evenimente tragice în acest interval.