Continuă căutările celor 2 bărbaţi dispăruţi azi noapte pe lacul Siutghiol. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani şi un bărbat de 31 de ani. Dispariţia a fost anunţată de familii după ce aceştia au plecat cu barca pe lac şi nu s-au mai întors.Pompierii au început căutările, dar acţiunea a fost sistată în jurul orei 2 din cauza condiţiilor meteo. În zona indicată de martori au fost găsite barca şi mai multe plase de pescuit. Căutările au fost reluate în această dimineaţă şi se acţionează cu o autospecială de scafandri cu un echipaj format din 3 scafandri.