Acţiune de amploare a poliţiştilor constănţeni, organizată în perioada 6 – 10 martie, pentru verificarea legalităţii autovehiculelor de transport persoane. Potrivit IPJ, au fost aplicate 550 de sancţiuni contraventionale, în valoare totală de peste 250.000 de lei. 160 de polițiști au acționat în sistem integrat, cu precădere în zona autogărilor și a gărilor din județul Constanța şi au oprit pentru control autovehiculele de transport persoane. Oamenii legii au constatat 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere, au reţinut aproape 60 de permise de conducere şi au retras 23 de certificate de înmatriculare.