Polițiștii din Năvodari, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat astăzi 3 percheziții domiciliare la locuințele a doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în perioada octombrie - decembrie 2023, aceștia ar fi pătruns în trei locuințe din orașul Năvodari, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. În acest caz, cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.