Reprezentanții IPJ Constanța au făcut precizări în urma accidentului din 1 ianuarie, când un polițist a acroșat un pieton în timp ce se deplasa cu autospeciala pe strada Liliacului. Potrivit acestora, echipajul se afla în timpul executării serviciului, fără să aibă semnalele în funcțiune, iar accidentul s-a produs în condiții de ceață densă și vizibilitate sub 30 de metri. Polițistul a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. Totodată, în timpul cercetărilor la fața locului, mai multe persoane au devenit agresive, iar în sprijinul oamenilor legii au fost trimiși jandarmi și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Polițistul implicat în accident a scos pistolul din dotare, pentru a efectua somațiile legale, iar ulterior conflictul a fost aplanat. Reprezentanții IPJ mai spun că accidentul face obiectul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar Biroul Control Intern al IPJ va efectua verificări în ceea ce privește modul de acțiune a polițistului.