Procurorii din cadrul DNA Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a patru inculpați, pentru săvârșirea unor infracțiuni de contrabandă, precum și dare de mită și cumpărare de influență, ambele în formă continuată. Potrivit reprezentanților DNA, este vorba despre trei cetățeni români și un ucrainean. În cursul acestui an, aceștia ar fi oferit, în mai multe rânduri, unor persoane cu atribuții de control din cadrul portului Constanța Sud Agigea, sume cuprinse între 120.000 și 200.000 euro/container cu țigări pentru a permite intrarea pe teritoriul țării a mărfurilor fără a deține documente de proveniență. Banii urmau să fie remiși funcționarilor la scurt timp după ce containerul părăsea incinta portului. Totodată, pentru a crea o aparență de legalitate, în documentele de transport erau menționate mărfuri care au mai făcut obiectul unor importuri legale în trecut.