Societatea care operează cereale în Portul Constanța, în zona Digul de Nord, a fost amendată ieri cu 15.000 lei de Garda de Mediu Constanța pentru încălcarea prevederilor legii privind protecția atmosferei. Potrivit reprezentanților instituției, în ultimele două zile, pe timpul operațiunilor de încărcare și descărcare a cerealelor, s-au produs emisii de praf antrenate eolian în atmosferă, fiind dispersate în vecinătatea terminalului de cereale. La verificările efectuate s-a constatat că drumurile de acces și cheul erau acoperite cu strat de praf, nefiind luate măsuri de supraveghere a funcționalității instalațiilor de desprăfuire. De asemenea, nu s-a intervenit pentru curățarea platformelor și a suprafețelor afectate, iar benele de colectare a deșeurilor erau pline și nu erau acoperite. Pe lângă sancțiunea maximă prevazută de lege au fost stabilite măsuri care vor fi verificate la termenele scadente. Valoarea minimă a amenzii este 5000 de lei și poate fi plătită la jumătate în 15 zile. În caz contrar, valoarea acesteia va fi de 15.000 de lei.