Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați în această dimineață în urma producerii unui accident rutier pe DN22. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, impactul s-a produs între un autoturism și un microbuz care ar fi circulat din sensuri opuse. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Din cauza accidentului rutier, traficul pe DN22 a fost blocat până la finalizarea cercetării la fața locului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.