Astăzi va avea loc ședința Colegiului Prefectural. Potrivit reprezentanților Prefecturii Constanța, întâlnirea se va desfășura de la ora 11:00, în Sala „Remus Opreanu, cu prezență fizică. În cadrul acesteia, reprezentanții unor instituții precum IPJ Constanța, ISU Dobrogea, Inspectoratul și Gruparea Mobilă de Jandarmi, Garda de Coastă, DSP sau DSVSA vor prezenta materiale, aferente activităților ce vor fi desfășurate în vederea creșterii gradului de protecție și de siguranță a cetățenilor, în contextul sezonului rece și al sărbătorilor de iarnă din acest an.