Comisarii de mediu constănțeni au amendat cu 60.000 lei societatea care a desfășurat activitatea de fabricare a berii în județul nostru. Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, operatorul a notificat faptul că activitatea de producție a încetat, planul de închidere al instalației autorizată integrat fiind depus la Agenția pentru Protecția Mediului. La verificările efectuate s-a constatat că au fost realizate lucrări de demontare și dezasamblare a echipamentelor și instalațiilor de la punctul de lucru înainte de obținerea actelor de reglementare prevăzute de legislația în vigoare.