Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați ieri, în urma producerii unui accident rutier pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din municipiu. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, impactul s-ar fi produs între trei autoturisme, pe fondul neadaptării vitezei. După producerea accidentului, șoferul primului autoturism a părăsit locul faptei, fiind identificat ulterior. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.