Reprezentanții ISJ Constanța au făcut precizări referitoare la incidentul petrecut luna trecută la Liceul Dimitrie Leonida, unde un bărbat ar fi comis gesturi obscene în curtea unității de învățământ. Șeful ISJ Constanța, Sorin Mihai, a declarat că directoarea liceului a informat tardiv Inspectoratul, în cursul zilei trecute, cu privire la cele întâmplate. Totodată, potrivit reprezentanților IPJ Constanța, oamenii legii s-au sesizat astăzi din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea identificării persoanei bănuite și luării măsurilor legale ce se impun.