Polițiștii constănțeni au depistat mai multe infracțiuni la regimul rutier în cursul serii trecute. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, oamenii legii au fost sesizați în urma producerii unui accident rutier pe DN39, în stațiunea Eforie. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un șofer ar fi acroșat mai multe indicatoare rutiere. Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice. Totodată, au fost depistați alți doi șoferi care se aflau la volan în comunele Tortoman și Mircea Vodă, având permisul suspendat. În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.