Furtuna din weekend a rupt ai mulţi pomi din municipiul Constanţa. 4 copaci au fost tăiaţi la spitalul de Pneumoftiziologie, după ce unul dintre ei a blocat intrarea și a agățat cablurile de tensiune. Un alt arbore a căzut pe strada Nicolae Iorga în zona Grădiniței nr 8, iar pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu s-a intervenit pentru degajarea unui copac căzut pe carosabil în stația de autobuz de la Trocadero. De asemenea, echipele de intervenție au acționat preventiv și au tăiat arborii înclinați, care în scurt timp ar fi căzut și ar fi provocat pagube. Se intervine cu prioritate pe arterele rutiere, urmând ca după ce vor fi soluționate aceste probleme să se acționeze și în parcuri, spații verzi și pe aleile dintre blocuri.