Militarii ISU intervin astăzi pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună cu peste 100 de pompieri și 20 de mijloace tehnice. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, intervin și echipaje ale Poliției Locale, RAJA, RAJDP și SVSU. Militarii ISU au intervenit în cazul a 36 copaci degajați, o stradă inundată, 12 autoturisme avariate, 35 blocate sau înzăpezite, 4 stâlpi de electricitate căzuți și 4 acoperișuri avariate, iar 215 persoane blocate sau înzăpezite au primit ajutor. La această oră, 10 localități din județul nostru nu au apă, iar în 59 de localități nu este posibilă alimentarea cu energie electrică. Totodată, 24 de trenuri au fost anulate.