ANM a emis mai multe atenționări meteo pentru zona Dobrogei. Potrivit reprezentanților Administrației Naționale de Meteorologie, astăzi, până la ora 16:00, județul nostru se află sub cod galben de ploi și vânt. Vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 35 l/mp și izolat de peste 50 l, iar vântul va prezenta intensificări cu viteze de până la 65 km/h. Totodată, va fi valabil și un cod portocaliu de vânt, începând de astăzi, de la ora 16:00, până mâine, la ora 10:00. În acest interval vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale în general de 90 km/h, iar în bazinul vestic al Mării Negre viteza vântului va fi de peste 100 km/h.