Vânătorul de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu” a executat astăzi manevra de ieșire din șantierul naval scoţian pentru a lua cap-compas portul militar Constanța, unde va intra în organica Divizionului 146 Nave Minare-Deminare. După trei luni de pregătire a echipajului pentru utilizarea tehnicii și armamentului de la bord, marinarii militari români au desfășurat, în perioada 23 octombrie - 10 noiembrie, ultima etapă de instruire și certificare pentru a îndeplini cerințele de exploatare a navei. Potrivit Forţelor Navale Române, marinarii militari români au obținut calificativele necesare pentru exploatarea navei, în vederea executării activităților specifice.