Pompierii constănţeni au intervenit ieri în tot judeţul pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună. 29 de copaci şi 5 stâlpi de electricitate au fost doborâţi de vânt, iar furtuna a smuls un acoperiş şi a dărâmat un coș de fum. De asemenea, au fost avariate 4 autoturisme. 50 de pompieri au acţionat cu 17 autospeciale de stingere cu apă și spumă şi 2 autospeciale de descarcerare, alături de voluntarii din cadrul a 2 servicii pentru situații de urgență și de un echipaj ENEL. Nu au fost înregistrate victime.