Polițiștii de frontieră au confiscat bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de peste 60.000 lei la PTF Vama Veche. Purtătorul de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene, a declarat că oamenii legii au efectuat astăzi, pe sensul de intrare în țară, controlul specific pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia-România. Au fost descoperite 160 de articole de încălțăminte și 895 de articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Produsele, în valoare de aproximativ 63.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.