Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a desfășurat controale în mai multe magazine Lidl din județul nostru. Potrivit reprezentanților instituției, au fost verificate 12 magazine din județ. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 36 de amenzi contravenționale, în valoare de 238.000 de lei, 7 avertismente și oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme, în valoare de peste 2.000 lei. Totodată, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru magazinul din Năvodari și propunerea închiderii temporare a acestuia pe o perioadă de până la 6 luni.