Polițiștii constănțeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 35 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, ar fi pătruns în curtea unei locuințe din municipiu, cu intenția de a sustrage bunuri. Bărbatul a fost prezentat luni instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, aceasta fiind admisă. Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța.