Un accident rutier a avut loc în această dimineață în județul nostru. Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, accidentul a avut loc între localitățile Amzacea și General Scărișoreanu, între un autoturism și o căruță. În urma intervenției salvatorilor a fost depistată o victimă, cu politraumă majoră aflată în stop. S-a efectuat protocolul de resuscitare cu succes, iar aceasta a fost predată de echipajul SAJ la camera de resuscitare.