Polițiștii constănțeni vin cu recomandări pentru cetăţeni astfel încât să nu devină victime ale înşelăciunilor din domeniul închirierii de imobile. Cei care sunt în căutarea unui apartament de închiriat trebuie să se asigure că persoana cu care vorbesc este proprietarul sau adminitratorul imobilului. De asemenea, depozitul sau garanția se achită numai după întocmirea documentației necesare pentru inchiriere. În plus, este indicată plata cu cardul sau prin transfer bancar pentru a exista o evidenţă a contului în care au intrat banii. Ce care sunt victime ale unor astfel de infracțiuni, trebuie să se adreseze poliţiei în cel mai scurt timp posibil, pentru a spori şansele ca autorul faptei să fie identificat şi prejudiciul recuperat.