Polițiștii constănțeni au desfășurat în cursul zilei trecute mai multe acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, precum și pentru combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în urma activităților desfășurate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.000 de lei. Totodată, oamenii legii au testat și doi șoferi cu aparatul drugtest, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. În ambele cauze au fost întocmite dosare de cercetare penală.