Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați în cursul serii trecute în urma producerii unui accident rutier pe DN22. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, impactul s-a produs între două autovehicule care ar fi circulat din sensuri opuse, conduse de o femeie de 21 de ani și un bărbat de 65 de ani. În urma accidentului rutier, bărbatul a decedat. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.