O adolescentă în vârstă de 14 ani din Mangalia şi-a înscenat răpirea pentru a nu fi certată de părinţi că a lipsit de acasă. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa au declarat că, aseară, în jurul orei 19.00, mama minorei a reclamat faptul că fiica sa ar fi fost răpită de un bărbat necunoscut și abandonată pe un câmp de la marginea localității.  În urma sesizării, s-a constituit imediat o echipă complexă pentru identificarea autorului. Oamenii legii au parcurs întregul traseu indicat de fată, iar aceasta a dat detalii cu privire la marca autoturismului și la semnalmentele bărbatului care ar fi răpit-o. În urma cercetărilor și după ce au fost vizionate imaginile surprinse de nişte camere de supraveghere din zonă, polițiștii au stabilit că faptele relatate de adolescentă nu sunt adevărate. În cele din urmă, minora a recunoscut că a fost vorba despre un scenariu fictiv pe care l-a inventat pentru a  nu fi trasă la răspundere petnru că a întârziat acasă, influenţată fiind de prietenii cu care și-ar fi petrecut timpul.