Polițiștii constănțeni au depistat mai multe infracțiuni la regimul rutier în acest sfârșit de săptămână. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, oamenii legii au depistat doi șoferi, pe DJ223 și în Cernavodă, care se aflau la volan fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, au fost depistați și 2 șoferi, în Eforie și Năvodari, care au condus autoturisme sub influența băuturilor alcoolice, unul dintre aceștia fiind implicat într-un accident rutier. În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.