O proteză de şold personalizată, realizată în Elveţia, a fost implantată în premieră naţională de medicii din cadrul secţiei clinice Ortopedie Traumatologie a Spitalului Judeţean Constanţa. Aceasta a fost construită conform cu anatomia pacientului, într-un laborator de renume din Elveţia. Dificultatea unei astfel de intervenţii chirurgicale constă în faptul ca implantarea protezei, ale căre dimensiuni sunt unice, implică respectarea, cu stricteţe, a planningului preoperator impus iniţial de analiza computerizată. Mai mult, pregatirea osului si implantarea dispozitivului presupun folosirea unor instrumente chirurgicale de unică folosinţă, concepute special pentru aceasta operaţie şi adaptate anatomiei osoase a pacientului.