După un sezon în care a înregistrat, în mai multe rânduri, un grad de ocupare aproape de 100%, stațiunea Mamaia și-a consolidat poziția în topul celor mai căutate destinații turistice din România și și-a reconfirmat meritele pentru obținerea titlului „Destinația Anului 2023”. În contextul Zilei Mondiale a Turismului, Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, responsabilă de promovarea turistică a stațiunii, trece în revistă realizările sezonului care tocmai s-a încheiat și își reafirmă angajamentul pentru elevarea standardelor în această destinație de referință pentru turismul românesc. Oferta diversificată de servicii, dar și evenimentele de anvergură, care au avut loc în stațiune, în acest an, au adus Mamaia în centrul atenției turiștilor din țară, și nu numai.Unul dintre avantajele unice de care beneficiază stațiunea Mamaia, și care ocupă un rol important în strategia de promovare urmărită de OMD, este proximitatea orașului Constanța. Astfel, destinația reușește să formuleze o ofertă turistică adresată nu doar iubitorilor de distracție, dar și celor care sunt în căutare de experiențe culturale, istorice sau gastronomice. În plus, varietatea activităților pe care Constanța le oferă, tot timpul anului, permite prelungirea sezonului turistic mai mult decât în orice altă destinație de pe litoralul românesc.