Aproape 6.300 de imobile din comuna Mihai Viteazu din județul Constanța au fost măsurate și urmează să fie intabulate. Rezultatele lucrărilor de cadastru general au fost afișate atât la sediul căminului cultural din localitate, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Persoanele interesate au la dispoziție 60 de zile pentru a depune contestații sau cereri de rectificare. Reprezentanţii OCPI precizează că lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților în evidențele de cadastru și carte funciară sunt gratuite pentru cetățeni, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile. În prezent, din totalul de 70 de UAT-uri din județul Constanța, au fost cadastrate în proporție de sută la sută șapte comune Gârliciu, Ghindărești, Topalu, Horia, Istria, Săcele, 23 August, iar în alte 55 de localități se desfășoară lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor