Polițiștii constănțeni au desfășurat ieri o acțiune pentru pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, în urma activităților desfășurate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 6.000 de lei. Totodată, polițiștii din Mamaia au desfășurat în cursul serii trecute o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în urma căreia au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 3.000 de lei. De asemenea, au fost constatate și 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere. Oamenii legii au depistat 3 șoferi, care se aflau la volan fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs, respectiv conducând un autoturism cu numerele de înmatriculare expirate. În toate cauzele au fost întocmite dosare de cercetare penală.