70 de tineri s-au înscris la cele două categorii ale „Turneul Campionilor la Kureș - 2023”, eveniment desfășurat ieri la Constanța. Potrivit reprezentanților Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, competiția s-a desfășurat pe două categorii: Tineret și Open, și a încheiat sezonul de kureș deschis la 1 mai anul acesta, la Valu lui Traian. Pe parcursul întregii veri, astfel de competiții au avut loc în numeroase localități din județul nostru, unde trăiesc comunități de tătari. „Ieri a avut loc finalul sezonului de kureș din acest an, care se termină ca de obicei la Constanța, unde au participat cei care au avut rezultate foarte bune la competițiile precedente sau care au participat la minim 5 astfel de competiții. Totodată, au fost oferite plachete și foștilor campioni sau urmașilor lor”, a declarat Gelil Eserghep, președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România.