Mai multe controale au avut loc joi la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, utilizează și comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL. Potrivit reprezentanților Prefecturii, au fost verificați 5 operatori economici și 9 mijloace de transport, și au fost angrenați în controale 24 de inspectori din cadrul ISU Dobrogea, ISCIR, Garda de Mediu, ITM sau IPJ Constanța. În urma controalelor au fost constatate 20 de deficiențe sau nereguli precum neprezentarea documentelor privind protecția împotriva exploziilor sau incendiilor, lipsa echipamentelor obligatorii pentru protecție personală și generală, neprezentarea documentelor solicitate de către ISCIR sau lipsa indicatoarelor standardizate în spațiile cu pericol de explozie sau incendiu. Pentru aceste deficiențe, membrii comisiilor au dispus oprirea din funcționare a unei instalații și au aplicat 18 sancțiuni, respectiv 6 amenzi în valoare de peste 20.000 de lei și 12 avertismente. Totodată, ca urmare a îndeplinirii măsurilor de remediere dispuse anterior, o instalație a fost repusă în funcțiune.