Polițiștii Serviciului Transporturi Maritime, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au finalizat cercetările într-un dosar penal de folosire a documentelor vamale de transport care se referă la alte mărfuri decât cele prezentate în vamă. În cauză, au fost trimise în judecată trei persoane, una juridică și două fizice. În luna iunie 2022, s-au efectuat 2 controale în porturile maritime Constanța și Constanța Sud pentru verificarea mai multor containere, în care se aflau aproximativ 320 de metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 880.000 de lei, marfa fiind exportată de o societate comercială din județul Dâmbovița. Din cercetări a reieșit că în documentele vamale de export acesata era denumită ca fiind cherestea din stejar, dar, în realitate, materialul lemnos era sumar prelucrat și ecarisat. Marfa respectivă a fost ridicată, în vederea confiscării.