Preşedintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Laurențiu Păștinaru a făcut un apel către administratorii parcărilor să ia măsuri pentru respectarea interzicerii acesului mașinilor GPL în subteran. Potrivit legii, aceste autovehicule nu pot fi parcate subteran întrucât reprezintă un pericol în cazul unei explozii. Degajarea accidentală de gaz din sistemul mașinii într-o astfel de parcare poate duce la accidente deosebit de grave întrucât GPL-ul este mai greu decât aerul și, prin urmare, rămâne ca un nor invizibil și inflamabil fără să poată fi evacuat prin sistemul de ventilaţie. Proprietarii parcărilor subterane trebuie să le amintească şoferilor prin anunțuri cât mai vizibile și chiar prin verificări aleatorii faptul că este interzis accesul maşinilor alimentate cu GPL.