Polițiștii Biroului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut ieri, pentru 24 de ore, un bărbat, de 19 ani, și un minor, de 15 ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, la sfârșitul lunii trecute, aceștia ar fi sustras, prin violență, suma de 100 de lei, aparținând persoanei vătămate. Cei 2 au fost conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Constanța, urmând ca astăzi să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.