În perioada sezonului estival, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au intensificat măsurile de supraveghere și control a frontierei de stat, dar și de prevenire și combatere a migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere. Purtătorul de cuvânt al instituției, Andrei Ene, a declarat că prin cele 5 puncte de trecere a frontierei cu Republica Bulgaria din subordinea Gărzii de Coastă au trecut peste 2.800.000 de persoane, folosind 735.000 de mijloace de transport. Cel mai solicitat punct de trecere a fost Vama Veche, care a fost tranzitat de 2.000.000 de persoane. Totodată, în această perioadă, polițiștii de frontieră au constatat 176 infracțiuni, au aplicat 424 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 459.000 lei, și au ridicat bunuri în valoare de peste 22.000.000 de lei. Pe Marea Neagră, polițiștii de frontieră au desfășurat zilnic misiuni de supraveghere a frontierei de stat și de prevenire a migrației ilegale. În baza planului de acțiune LITORAL 2023, 126 de polițiști de frontieră au participat la măsuri de ordine și siguranță publică pe raza municipiului, în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Constanța.